La Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava, încheiem luna februarie cu un spectacol unic, interactiv, cu publicul pe scenă, în care spectatorii au și ei rol. O performanță artistico-tehnologică. Un one man show susținut de actorul Cătălin Ștefan Mîndru, alături de o echipă de designer creatori care operează în timp real: Sebastian Rațiu, Mihai Nistor și Nelu Zlei.
Münchausen este povestea din spatele poveștilor, o reimaginare psihologizată și ironică a aventurilor celebrului baron. Monologul surprinde încercarea lui Münchausen de dezvrăjire – de recunoaștere a minciunilor și împăcare cu lumea, de confruntare a societății care l-a batjocorit și de reintegrare în ea, prin confesiune sinceră. Confesiunea e, în același timp, o ocazie de reevaluare a relației sale cu realitatea, dar și de regăsire a echilibrului tulburat de incongruența dintre imaginea proprie despre sine și felul în care e perceput de ceilalți.
Literatura, artele vizuale, artele spectacolului şi filosofia i-au conturat regizorului Ovidiu Caița, o traiectorie incitantă, iar jurnalismul a reprezentat pentru el o pistă de pornire. A studiat regia de teatru și a aprofundat-o pentru ca în prezent să fie profesor asociat la catedra de regie a Universităţii de Arte din Târgu-Mureş şi doctorand în domeniul Teatru şi Artele Spectacolului în cadrul aceleaşi universităţi.
Alexa Băcanu, cea care semnează textul spectacolului Münchausen, este autor dramatic, absolventă de Teatrologie la Facultatea de Teatru şi Film din Cluj.
Din 2014 activează ca freelancer în mediul cultural clujean, atât ca autor dramatic, dar și în comunicare, promovare și organizare, colaborând ocazional cu diferite organizații și în mod constant cu spațiul Reactor de creație și experiment.
Münchausen, de Alexa Băcanu
Regia: Ovidiu Caița
Scenografie și grafică live: Sebastian Rațiu
Video design: Mihai Nistor
Sound design: Nelu Zlei
Cu: Cătălin Ștefan Mîndru
Spectacol produs în Stagiunea 2021 - 2022
Data premierei: 26 și 27 martie 2022
Pentru reprezentația de sâmbătă, 28 februarie, ora 19:00, biletele se vând prin casierie și online, pe https://www.bilet.ro/eveniment/munchausen-14282-56516.