• Accueil
  • Evénements
  • Expoziție de caricatură portret cu actori celebri, semnată de Ovidiu Stanciu- „Celor mari, celor mici le e drag tuturor în lumea copiilor”

Evénements

Expoziție de caricatură portret cu actori celebri, semnată de Ovidiu Stanciu- „Celor mari, celor mici le e drag tuturor în lumea copiilor”

Expoziție de caricatură portret cu actori celebri, semnată de Ovidiu Stanciu-  „Celor mari, celor mici le e drag tuturor în lumea copiilor”

Care este casa actorilor? Teatrul!

Unde le stă actorilor cel mai bine? La teatru!

Ce spațiu ar fi cel mai potrivit pentru o expoziție de caricatură cu portrete de actori? Foaierul teatrului!

Acum, că suntem de acord pe această temă, ne conformăm și facem pe placul tuturor. Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava găzduiește expoziția de caricatură portret în acuarelă a artistului Ovidiu Stanciu, intitulată „Celor mari, celor mici le e drag tuturor ÎN LUMEA COPIILOR”. Vernisajul are loc sâmbătă, 24 ianuarie, ora 16:00, în foaierul teatrului, ca un prolog al premierei spectacolului pentru copii „Suflet de păpușă”, regizat de Gheorghe Mândru și programat la ora 17:00.

Opt panouri cu 64 de caricaturi ale marilor actori români le vor aminti părinților și chiar bunicilor de vremea copilăriei și tinereții, iar celor mici le vor înfățișa pe unii dintre cei mai iubiți și valoroși actori din toate timpurile. Majoritatea caricaturilor – portret în acuarelă – creează amuzament, dar provoacă și reacții. Publicul va avea posibilitatea să zăbovească în fața fiecărui portret, analizând cu atenție compozițiile lui Ovidiu Stanciu, caricaturi care nu prezintă doar chipuri, ci și emoția, energia și personalitatea artistică a fiecărui actor. Prezența la vernisaj a spectatorilor le va îmbogăți experiența întâlnirii cu personajele, transformând-o într-o lecție de istorie a teatrului. Despre lucrări și despre artist, la vernisaj, va vorbi Delia-Ioana Leizeriuc, critic de artă.


Matei Vişniec Théâtre

Matei Vişniec Théâtre