• Home
  • News
  • Pornind de la un caz real - revista ATENEU Bacău

News

Pornind de la un caz real - revista ATENEU Bacău

Pornind de la un caz real - revista ATENEU Bacău

de Carmen Mihalache, critic de teatru

Am vãzut, într-o perioadã relativ recentã, douã noi piese de Maria Manolescu-Borșa, una dintre cele mai distincte și
puternice voci ale noului val de dramaturgie contemporanã româneascã, la teatrele din Bacãu și Piatra-Neamț. Mã
refer la „Tiadora“, piesã câștigãtoare la Concursul de Dramaturgie Monodrame de la Bacãu, din anul 2019, și „Nu
atingeți niciodatã victima“. Iar acum, un alt text de-al ei, „Sclavi“, este jucat la Teatrul Municipal „Matei Vișniec“ din
Suceava. Și de astã datã, Maria Manolescu-Borșa se aratã stãpânã pe meșteșugul scrierii dramatice, urmãrindu-și
temele favorite, luate din imediata realitate. Autoare cu un instinct sigur a ceea ce poate atinge în modul cel mai direct sensibilitatea spectatorului, neezitând sã-l șocheze, ca sã-i clatine certitudinile, sã-l arunce în necunoscut, revelându-i partea întunecatã a lucrurilor, ca sã-l zgâlțâie, ea atacã și în „Sclavi“ o temã cu potențial exploziv. Pentru cã e vorba despre un caz de sclavie modernã, din secolul XXI, dintr-o societate democraticã, liberã, deschisã. În care se petrec totuși lucruri care țin de o mentalitate primitivã, arãtând chipul bestiei care zace în oameni. Homo homini lupus est; despre lupii la stânã vorbește textul, pornind de la descoperirea unor cazuri în care ciobanii mai înstãriți țineau în captivitate tineri, obligându-i la muncã și supunându-i la fapte abominabile.
Într-un alt plan al poveștii, Maria Manolescu-Borșa scruteazã zona de conflictualitate dinlãuntrul unui cuplu tânãr care se îndreaptã cu pași repezi spre eșec. Pentru cã și aici existã relații de forțã, de dominare, ecouri din neîntreruptul rãzboi al sexelor, mereu reluat, sub diferite forme, chiar dacã, în numele unui fals progresism, lucrul
acesta nu este recunoscut, fluturându-se ideea egalitãții în drepturi a femeilor cu bãrbații etc.
Conflictul este latent, fiindcã avem în faþã un el și o ea care lucreazã în domeniul creativitãții, Ana fiind jurnalistã la o revistã de FengShui, în timp ce Pavel este un actor fãrã succes, care-și dorește afirmarea în complicata, nesigura lume a teatrului independent. Ea este Zen, practicã meditația, scopul fiind obținerea echilibrului energetic, a liniștii interioare. Ana e mulțumitã cu locul în care s-a instalat, pe când Pavel e revoltat, chiar agresiv (nu ezitã sã-și ironizeze iubita pentru opțiunile ei profesionale, chiar dacã munca ei la publicația de care am amintit plãtește facturile), problematizând mereu. Își pune întrebãri despre rostul existenței, în general și a lui, în particular: „A
fi sau a nu fi ce?“ Deși sunt foarte diferiți, ar vrea sã rãmânã împreunã și sã aibã un copil. Pentru început, Ana
apare în ipostaza unei iubite calde, tandre, care îi este alãturi partenerului de viațã, sprijinindu-l efectiv în realizarea
proiectului sãu – merge pe teren cu acesta, face investigații cu privire la cazul de sclavie apãrut în presã și consimte
sã-l aducã în apartamentul ei pe Doru, una dintre victimele cazului, acesta urmând sã aparã în spectacolul demascator proiectat de Pavel. Acțiunea se complicã însã, pe mãsurã ce avanseazã, și din adâncul personajelor țâșnesc la suprafaþã adevãruri deloc plãcute: îndoieli, neliniști, spaime, traume, tot acest proces dramatic fiind condus cu precizie de autoarea textului.
Pe datele cãruia, bine asimilate, Cosmin Panaite construiește un spectacol foarte elaborat, gândit în ansamblu cu
maximã atenție, dar și cu grijã pentru detaliul semnificativ. Cu „Sclavi“, el își susþine examenul de regie și se simte un fel de încordare beneficã, o ambiþie de a reuși sã ducã totul pânã la capãt în modul cel mai convingãtor, mai expresiv cu putințã. I-au ieșit douã ore de spectacol tensionat, amplasat în spațiul scenei, cu publicul acolo, aproape, respirând în același timp și ritm cu actorii, care sunt foarte implicați, credibili, transmițând emoții pe o
variatã gamã. Cum intri în scenã, vezi mult verde și ești învãluit de o atmosferã specialã, auzi muzicã (universul sonor este creația, remarcabilã, a Oanei Hodade) și îndemnuri la meditație, liniște, relaxare. Ca sã te umpli de „armonie și iubire“. De parcã pãtrunzi într-un colțișor dintr-un fel de ashram. O mochetã de plastic verde sugereazã
iarba din poiana amintitã în text, în acest decor unic fiind inserate apoi doar câteva elemente care indicã schimbarea locului acțiunii, particularizându-l, și acesta este meritul scenografei Réka Oláh, care a gãsit soluții simple și adecvate.
Distribuþia este echilibratã și omogenã, cuplul care se aruncã în aventura cunoașterii unei zone sumbre a realitãții,
dar și a cunoașterii de sine, fiind întruchipat de Diana Lazãr și Horia-Andrei Butnaru, ambii potriviți pentru partiturile
încredinþate. Au firesc, aduc nuanțe pe parcursul evoluției personajelor și menþin tensiunea unei strânse relații
scenice. Chiar dacã nu este un actor profesionist, Costin Bucãtaru se achitã bine de rolul sãu (Doru-Tereza, ciobanul victimã), care nu este unul ușor. Cu o figurã umilã, mereu retractil, înfricoșat, el redã autenticul unei ființe elementare, integrându-se în ansamblul spectacolului. Se reține dintr-o scurtã, dar percutantã secvențã, Cãtãlin-
Ștefan Mândru, jucând cu aplomb cinismul surâzãtor al unui primar (din Frumușița, locul unde se descoperise
cazul de sclavie) corupt, uns cu toate alifiile, perfid, periculos. Cristina Florea, dezinvoltã, sigurã pe ea, apare în postura unei directoare de teatru care-și urmãrește propriile interese, fãcând, cu ușurințã, compromisuri (e în legãturã cu primarul de la Frumușița, unde are un litigiu cu niște terenuri). Crede cã știe tot, mai ales ce vrea publicul, care vine la teatru sã vadã și sã audã ceva frumos, o poveste de iubire sau ceva legat de viața, de
problemele lui, și apoi îi place sã râdã, sã se binedispunã. Ipocrita directoare invocã și descendența sa dintr-un neam de ciobani cu „nostalgia raiului“.
„Sclavi“ este un spectacol despre eșec, al unui cuplu tânãr, al unui proiect artistic (ciobanul-victimã, neeliberat
de spaimã, în loc sã depunã mãrturie, cântã din fluier), este despre lipsa empatiei, indiferențã, fatalism, teamã, acomodarea cu inacceptabilul.


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre