Events

O nouă producție la TMMVS

O nouă producție la TMMVS

Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava anunță intrarea în producție a spectacolului Rinocerii, de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár, a cărui premieră va avea loc pe 15 decembrie 2018.

Considerată una dintre lucrările cele mai remarcabile ale teatrului absurd universal, Rinocerii este prima piesă a marelui scriitor de limbă franceză, de origine română, montată la Teatrul Municipal „Matei Vișniec” Suceava. Eugène Ionesco nu are cum să lipsească din repertoriul unui teatru care se respectă și își respectă publicul. Eugène Ionesco este dramaturgul ideal pentru o punere în scenă de către un regizor francez, Alain Timár, în România.

Alain Timár este regizor, scenograf și director de teatru. Domnia sa conduce Théâtre des Halles din Avignon, vestitul oraș gazdă al Festivalului Internațional de Teatru, unul dintre cele mai importante și mai vizibile evenimente contemporane dedicate artelor spectacolului din lume. Se poate spune că Alain Timár are o relație de durată cu Eugène Ionesco, pe care l-a mai montat de-a lungul cariei sale, în diferite țări și versiuni lingvistice: franceză, maghiară, chineză sau engleză.

Deținător a multiple premii și distincții onorifice, aflat acum într-un teatru ce poartă numele altui dramaturg român care trăiește în Franța, Alain Timár ne spune ce îneamnă să regizezi și să joci Rinocerii în 2018?

„…După căderea blocului comunist din Europa și apariția globalizării unde economia de piață, via capitalismul triumfător și arogant, își asumă locul întâi; când lumea a devenit un supermarket unde orice poate fi vândut și cumpărat – chiar și oameni; când această piață aparține multinaționalelor dincolo de guverne iar finanțiștii înnebunesc speculând sume virtuale colosale; și peste toate acestea, un alt aspect al ideologiei totalitare și-a făcut apariția, doar că într-un mod mai difuz, aproape invizibil. Noii stăpâni jonglează cu un soi de trucuri magice fără să-și arate fețele, în timp ce dușmanul a devenit invizibil! Și toți, sau aproape toți, par a-și fi însușit aceste noțiuni, condiționați fiind de un consumerism generalizat. Masele fascinate au construit un nou Templu, acela al Consumului cu „C” mare, în care divinizează puterea banului și consumul de bunuri. „Rinocerita” se propagă în noi, tăcută, cu tot cu efectele sale erozive. În acest context, toate personajele piesei sunt atinse de boală, cu excepția lui Bérenger care conștientizează pericolul și se împotrivește. (…) Iar dacă răul există (iar evidența n-o putem nega), opusul său, binele, trebuie și el să existe: asta vrea luptătorul imposibilului, Bérenger, să ne spună. El devine și simbolul luptei împotriva tuturor formelor de inumanitate, nedreptate și obscurantism, fie că sunt individuale sau colective, în interiorul ființei sale sau în societate. (…) Bérenger aduce un plus valorilor precum prietenia, relațiile sociale, dragostea, reinventează „umanismul” pentru lumea obișnuită. El îndrăznește să gândească, să reziste și să ne invite pe noi toți să facem la fel. Îl face asta nebun, iar dacă l-am urma, am deveni și noi nebuni?” (Alain Timár)

 

Distribuție: Răzvan Bănuț, Cătălin Mîndru, Cosmin Panaite, Delu Lucaci, Cristina Florea, Clara Popadiuc, Bogdan Amurăriței, Diana Lazăr, Horia Butnaru.

 

Premiera spectacolului Rinocerii, de Eugène Ionesco, în regia lui Alain Timár va avea loc pe scena Teatrului Municipal „Matei Vișniec” Suceava, pe 15 decembrie 2018. Prețul unui bilet este 25 de lei. Relații și rezervări, la telefon: 0759 048 677 / email: bilete@teatrulmateivisniec.ro.


Matei Vişniec Theatre

Matei Vişniec Theatre