• Acasă
  • Stiri
  • „PISICI”, PUS ÎN SCENĂ EXCLUSIV PENTRU CADRELE MEDICALE

Stiri

„PISICI”, PUS ÎN SCENĂ EXCLUSIV PENTRU CADRELE MEDICALE

„PISICI”, PUS ÎN SCENĂ EXCLUSIV PENTRU CADRELE MEDICALE

https://bucowinaplus.ro

A trecut un an de când Suceava a fost numită Lombardia României. Un an de când sucevenii au început să se mobilizeze și să pună umărul la sănătatea comunității. Un an de când medicii suceveni ne-au arătat mai tare decât niciodată că pentru ei sănătatea noastră e pe primul loc. 

Sigur, medicii suceveni nu au fost singurii. Întreg personalul medical din România a dat dovadă de curaj și devotament și, drept urmare, oamenii au încercat să-i răsplătească așa cum au știut mai bine: cu dansuri, cântece, mulțumiri, mâncare și tot felul de donații. 

E clar că medicii nu au fost singuri, iar pandemia nu a scos doar ce e rău din oameni, așa cum mai spun gurile rele. 

A scos și acea parte care tânjește după comunitate, care pune preț pe binele celuilalt și care are în natura sa să facă bine. 

Da, atunci a fost datoria noastră să le mulțumim și să-i răsplătim pe cei care au fost în prima linie a luptei cu pandemia. 

Azi, când Suceava este zona verde a României, orașul sigur și cu cea mai mică rată de infectări la mia de locuitori, mulțumirile noastre sunt mai mari. 

Acum, e rândul nostru să dăm medicilor medicamente…pentru suflet. Asta face și cea mai nouă inițiativă a Teatrului „Matei Vișniec” Suceava. Oferă medicilor un pansament, un moment de relaxare și de voie bună. 


Teatrul Matei Vișniec Suceava

Teatrul Matei Vișniec Suceava